Târziu...
N-am scris, am încercat să fiu cât mai aproape de evenimentele de la Chişinău, citind şi analizând. Am urmărit presa şi mai ales blogurile dedicate acestei teme... Avum e târziu să mai spun ceva, pentru că incertitudinea, despre care vorbeam (cu prietenii) adineaori, s-a adâncit şi s-a întunecat...
Regrete...
Privesc în urmă cu frică. De frică, nu mai privesc în viitor. Am presupus, la un moment dat, că lucrurile se vor transforma în fum, dar am sperat, mereu, că nu. O nouă perioadă antiromânească în Republica Moldova. Şi, ca de obicei, Rusia şi-a băgat coada... Mi-e silă de clasa politică de la noi, dar mai ales de laşii care închid ochii la criminalitatea dezlănţuită şi devenită, prin atacuri repetate la principiile democraţiei, lider în această regiune post-sovietică.
Ruşine...
Avem o datorie, să păstrăm ce ne-au lăsat strămoşii, fără a ne complace în rolul de martiri. Cu regret, nu reuşim să păstrăm aproape nimic, dar plângem (uneori nejustificat) asupra propiilor răni (uneori inventate)... Nu o să ne dea nimeni ceea ce ni se cuvine, chiar dacă proclamă sus şi tare că DA! ni se cuvine...
Rusia îşi înfige tentaculele tot mai adânc în sufletul nostru. Dacă nu murim în luptă, vom muri în somn...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu