Declaraţia de Unire, precum şi întreaga activitate a Sfatului Ţării sunt mărturii ale maturităţii politice a liderilor basarabeni din acele timpuri, dar şi ale voinţei populare de reîntregire naţională. Iată câteva argumente în susţinerea acestei idei, selectate din cartea lui Gheorghe Ghimpu Conştiinţa naţională a românilor moldoveni (Ed. Litera, Chişinău, 1999), una dintre lucrările cele mai bine documentate despre continuitatea românismului în Basarabia.
“… spiritul românesc la moldoveni în a doua jumătate a sec. al XIX-lea şi începutul sec al XX-lea era viu în permanenţă. El era viu atât la persoane aparte, cât şi la colective întregi, cum ar fi echipele redacţionale ale publicaţiilor periodice; românismul trăia, deşi adesea în stare latentă, la moldoveni şi bucovineni, la basarabeni şi transnistreni. El era înrădăcinat în ţărănime, preoţime, cadre didactice, ostaşi, ofiţeri, studenţime, în alte pături sociale basarabene. Despre conştiinţa românească a moldovenilor, în genere, putem vorbi în baza mărturiilor scrise ajunse până la noi. Anume ele ne permit să conchidem că ţarismul n-a reuşit în peste o sută de ani să schimbe caracterul românesc al Basarabiei.” (Gh. Ghimpu, op.cit., pag.334).
Printre multiplele exemple, Gh.Ghimpu îl menţionează pe Preşedintele Partidului Naţional-Moldovenesc, Teofil Gh.Ioncu, autorul broşurii Autonomia Basarabiei şi Republica democratică federativă rusească (Chişinău, Tipografia “Bessarabskoe Knigoizdatelstvo”, 1917), care declara: “Români am fost, român ne este sângele ce ne curge în vinele noastre. Români suntem cu trup şi suflet şi ca români voim să trăim pe vecie”. (citat după: Gh.Ghimpu, Conştiinţa naţională a românilor moldoveni, Chişinău, 1999, pag.340).
Interesant… citatul acesta îmi trezeşte o amintire din copilărie: un cântec ce mi-l cânta bunica şi în care erau următoarele cuvinte: “Sunt ţăran, ţăran român/Şi ţăran vreau să rămân”, iar bunica obişnuia să mai schimbe puţin: ”Si român vreau să rămân”.
Acelaşi Teofil Gh.Ioncu, în calitate de reprezentant al PNM, declara în cadrul Congresului naţiunilor din Rusia: “Salut Congresul naţiunilor în numele românilor din Basarabia! (subl.-Gh.Ghimpu) Mulţi au auzit de “moldoveni”, dar puţini cred că ştiţi că naţiunea moldovenească nu există. Există o naţiune română (subl.-Gh.Ghimpu). Numele Moldova, moldoveni este numai teritorial, dar nu naţional, iară dacă noi numim “moldoveneşti” comitetele şi organizaţiile noastre, o facem aceasta numai din punct de vedere tactic, fiindcă cuvântul “român” sună prea aspru la urechile vrăjmaşilor noştri, de care avem foarte mulţi, ca d-voastră, şi el le serveşte de a ne acuza pe noi de separatism…” (ibidem). – şi… istoria se repetă, bineînţeles!
Alte exemple citate de autor sunt din Ioan Pelivan, la fel un reprezentant al PNM, sau dintr-o broşură a studentului basarabean Vladimir Bogos, sau din declaraţiile şi petiţiile semnate de colective întregi de studenţi, ostaşi, învăţători; diverse grupări sociale din Basarabia. Tot o manifestare a românismului, consideră Gh. Ghimpu, a fost “căldura cu care ei (basarabenii-n.n.) l-au întâmpinat pe reprezentantul ziarului “Ardealul”, Onisifor Ghibu. Când acesta, încheindu-şi cuvântul de salut “în numele “Ardealului”, a strigat “Trăiască Basarabia!”, “Trăiască Sfatul Ţării!”, “Trăiască Republica Federativă!”, publicul, sculându-se în picioare, a aplaudat strigând “Trăiască transilvănenii!”, “Trăiască poporul românesc!” “(subl.-Gh.Ghimpu) (ibidem, pag.342).
Sfatul Ţării, conchide Gh.Ghimpu, a fost “expresia politică a românismului în Basarabia”, expresia dreptului legitim al unei părţi a naţiunii române, aflată de mult timp sub ocupaţie rusească, de a-şi decide soarta. (Gh.Ghimpu, op.cit. pag. 342-354), iar Unirea a fost “opera izvorâtă din românismul conştientizat al basaraenilor” (ibidem, pag. 355-378).
Sursa: GriArg.
Articolul în întregime poate fi citit aici:
GriArg.
