Este vorba de cea mai recentă publicație semnată Ion Ciocanu, apărută anul trecut la editura Pontos din Chișinău: Cărțile din noi. Probabil, insistența cu care postez texte cu, de sau despre tata aduce puțin a vanitate (admit asta), dar insist, la fel de mult, asupra ideii că gestul meu trebuie înțeles doar ca unul de recunoștință – dincolo de faptul că am prețuit mereu hărnicia, atitudinea și rectitudinea tatălui meu, iar cărțile lui sunt cea mai elocventă manifestare a acestor calități.
Cărțile din noi este o culegere de articole, unele dintre care pot fi citite pe blogul ionciocanu.wordpress.com, culegere care nu va apărea în librării, dar va putea fi găsită în biblioteci… Pe scurt – și, bineînțeles, generalizând -, este o carte despre relația dintre noi și noi - reflectată în cărțile ce ne conturează orizontul cognitiv și personalitatea, adică cele din noi.
* * *
O destăinuire ocazională în loc de prefaţă
Devine cineva om al cărţii încă de pe băncile şcolii? Mihai Cimpoi, academicianul de azi, fiind elev în satul său Larga, scria recenzii la cărţile citite şi le expedia la Chişinău (un ziar din anii ’60 l-a şi criticat din cale afară de aspru pentru neologismele la care apela încă de pe atunci).
Nicolae Esinencu a început a publica poezii la vârsta de 11 ani, pentru început – în ziarul raional din Teleneşti.
Şi Anatol Ciocanu a fost un autor frecvent al publicaţiilor republicane pe când îşi mai rodea fundul pantalonilor de băncile şcolii medii.
Şi Aurel Scobioală a început a scrie de la o vârstă fragedă.
A venit la facultate cu un roman scris în anii de şcoală floreşteanul Vitalie Ciobanu.
Exemplele de această natură nu sunt o raritate nici în prezent, şi tocmai de aceea nu ne sfiim să spunem aici că şi noi personal am legat o prietenie foarte strânsă cu cartea, citind cu nesaţ tot ce ne putea oferi biblioteca sătească din Tabani. Nu cea şcolară, deoarece în timpul recreaţiilor nu reuşeam decât să contemplăm din fugă copertele. Toate după-amiezile ni le petreceam la biblioteca din spatele sovietului sătesc (al primăriei de mai târziu). Când primarul Gheorghe Rusu ne-a avertizat într-o zi că avea să ne spună „la mama” că „stârcim” la bibliotecă în loc să ne facem temele pentru acasă, i-am lămurit pe îndelete că învăţam lecţiile chiar în clasă, inclusiv cele de matematici, care se lipeau de noi mai greu.
Şi citeam zilnic două sau trei cărţi, unele voluminoase, ca „Uliţa Volodea Dubinin”, altele – subţiri, ca „Iadul din Treblinca”, şi – cum altfel? – toate ziarele, inclusiv „Ţăranul sovietic”, în care, între altele, am publicat prima poezie, urmată – apoi – de versuri inserate în paginile revistei „Scânteia leninistă”.
Că am citit, începând din anii de şcoală, „un vagon de literatură (mai exact maculatură)”, după cum a observat cu maliţie talentatul cercetător literar, fostul nostru student la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” Alexandru Burlacu în articolul „Maşina de citit şi de scris, Ion Ciocanu” („Literatura şi arta”, 2008, 31 ianuarie, p. 5), este puţin şi inexact spus: am „înghiţit” mai multe vagoane de literatură editată atunci, în anii de după războiul stalinist-hitlerist, şi poate ar trebui să regretăm, dar… şi acum, în 2011, suntem un cititor activ al Bibliotecii Naţionale (cu un abonament în sala de lectură şi cu altul în secţia de literatură de împrumut la domiciliu, de unde luăm ba un volum de Vasile Militaru, ba altul – de Dante Alighieri sau de alţi autori pe care n-am reuşit să le procurăm la timp pentru biblioteca personală înghesuită în salon, în dormitor, pe balcon, în câteva nişe destinate pernelor şi cearşafurilor, apoi pe câteva poliţe din spaţiul rezervat odinioară conductei pentru gunoi…).
Ataşaţi intim de cartea zămislită pe palma aceasta de pământ românesc, am parcurs toate etapele literaturii moldoveneşti de la Ion Canna la Ion Druţă, apoi la Emilian Galaicu-Păun şi la unii douămiişti ca Victoria Tătaru sau Nicolae Bălţescu, al căror viitor e deocamdată imprevizibil. Am participat cu toată dăruirea la procesul literar postbelic, savurând proza lui Ion Druţă, începând chiar de la cărţulia „La noi în sat” (1953), apoi „Zborul frânt” al lui Vladimir Beşleagă, „Povestea cu cocoşul roşu” a lui Vasile Vasilache până, recent, la romane ca „Măcel în Georgia” al lui Dumitru Crudu, „Cartea nomazilor din B.” al lui Val Butnaru şi „Diavolul este politic corect” al lui Savatie-Ştefan Baştovoi. N-am urmat o linie în totul ascendentă în activitatea noastră, evoluţia scrisului est-prutean fiind marcată între timp de schimbări nici măcar bănuite anterior. Avem multe şi mari îndoieli în privinţa autorilor care se abat în mod uşuratic şi chiar neruşinat de la spiritul de nedezminţit al realităţii obiective şi de la normele etice unanim acceptabile; ne-au mâncat în câteva rânduri palmele să ne pronunţăm în privinţa acestui tip de scriitură, ba ne mai zicem şi azi că nu e târziu s-o facem, dar văd lumina tiparului şi cărţi a căror lectură ne oblojeşte sufletul cu un balsam tămăduitor, graţie căruia continuăm să ne facem în continuare munca de cercetător fidel al literaturii contemporane.
Chiar volumul de faţă este o mărturie a rămânerii noastre la datoria asumată încă de prin 1965, evident cu revizuirile inerente privind optica asupra vieţii, atitudinea faţă de literatura în permanenta ei dezvoltare/schimbare şi scriitura critico-literară propriu-zisă, care nu se dă supusă unei remodelări de care se declară doritori unii colegi tineri. Norocul nostru al tuturora este că, după cum am remarcat deja, oricât s-a diversificat amplul tablou al literaturii est-prutene contemporane, el rămâne multidimensional şi policrom, astfel încât satisface gusturi şi preferinţe eminamente diferite între ele, chiar contrarii şi de-a dreptul „duşmănoase” în raporturile lor unul faţă de altul/altele. De aceea puteţi găsi în această carte ecouri doar la autori şi opere răspunzând gusturilor şi preferinţelor noastre de azi. Multe cărţi ale scriitorilor noştri, elogiate cu vârf şi îndesat la Chişinău, Bălţi, apoi peste Prut şi chiar în alte ţări, nu sunt cel puţin pomenite; acestea nu şi-au găsit în mintea şi în inima noastră ecoul care ar fi putut servi drept puncte de plecare pentru un studiu, articol, recenzie sau – de ce nu? – o prezentare/adnotare de rutină. Criticul literar este, înainte de toate, un cititor, dar unul care nu se lasă „cucerit” de orice text. Până să devină obiect de cercetare critico-literară, e necesar ca poemul sau romanul să-şi afle răsunetul cuvenit în forul intim al cercetătorului. Cărţile analizate ori modest recenzate/consemnate în paginile care urmează sunt dintre acelea care au devenit, între timp, apropiate minţii şi inimii noastre. Le-am zice cărţile din noi, în sensul că, fiind ale autorilor respectivi, ele au devenit oarecum şi ale noastre. Într-un sens mai larg, fiecare cititor devine coautor al poemului sau romanului în procesul lecturării atente şi adânci a acestuia: îl îndrăgeşte nu neapărat pentru că ar împărtăşi întru totul sentimentele, gândurile, acţiunile, idealurile personajelor sau ale autorului; îl îndrăgeşte, bunăoară, pentru modalitatea propriu-zis literară sau pentru atitudinea scriitorului faţă de fapte, idei, sentimente pe care şi el, cititorul, le aprobă sau dezaprobă în sinea sa, deci este de aceeaşi părere cu autorul poemului sau al romanului şi consideră opera acestuia ca fiind şi a sa. Scriem despre ceea ce ne place ori acceptăm în principiu şi lăsăm fără atenţie ceea ce ne ignoră opţiunile de ordin etic sau estetic. Şi credem că fiecare cititor preţuieşte ceea ce-i satisface gustul, preferinţele, întreaga constituţie intelectuală, culturală, artistică.
Am încheia destăinuirea aceasta exprimându-ne speranţa că punem în atenţia dumneavoastră, onoraţi cititori, autori şi opere care corespund exigenţelor dumneavoastră în etapa de azi a evoluţiei spirituale niciodată încremenită locului. Nu credem să nu prezinte un interes principial şi major activitatea unor personalităţi ca a lui Alexandru Cristea, autor al muzicii pentru textul Limba noastră de Alexei Mateevici, a lui Daniel Ciugureanu, basarabean de pe meleaguri unghenene, ajuns odinioară membru în patru guverne ale României, a lui Vladimir Beşleagă, Aureliu Busuioc, Nicolae Esinencu, Dumitru Matcovschi, Petru Cărare, Efim Tarlapan şi ale altor scriitori care ne-au „cucerit” pe noi şi să nu acceptaţi modul în care le-am înţeles şi le-am prezentat aici. Dorinţa noastră supremă e ca prezenta culegere de articole, studii şi cronici literare să devină o carte apropiată sufletului şi minţii fiecăruia dintre acei care se vor apleca asupra ei. S-o poată lectura şi eventual preţui în măsura în care am găsit noi necesar să punem în atenţia publicului numeros aceste reflecţii asupra unor texte pe care le-am trecut prin simţirea şi înţelegerea noastră, până să le considerăm nişte cărţi scoase din fiinţa noastră spirituală în care iniţial le-am făcut loc în urma unei cugetări orientate spre nevoile spirituale de azi ale culturii noastre. Iluzia ni-i mare, înţelegem, dar fără ea de ce am mai fi pus mâna pe condei?
Ion Ciocanu
Sursa:
GriArg
