N-am mai dat pe acasă de un car de ani! Mi-e dor de străzile triste, parcă mereu înlăcrimate, mi-e dor de casele posomorâte, parcă subminate de o putere nevăzută, mi-e dor de ochii mereu întrebători ai mamei, de stricteţea din privirile tatei, mi-e dor de Doru...
N-am voie să mă plâng. Am treabă, am de scris, am de citit, am de rezistat ("arată că eşti cineva!", vorba tatei)...
Dimineaţa vine şi trece (uite, se trece), fiind marcată de acele dramatice evenimente care ne-au copleşit chiar din prima lună a acestui an...
Oare mai e de găsit lumina bucuriei? Unde? Cum se ajunge la ea?
Nu am cu moartea nimic, vorba poetului, doar că trebuie să spun şi eu că este uneori mult prea absurdă...
RăspundețiȘtergereO poezie, scrisă de Adrian Păunescu, la moartea lui Marian Cozma:
http://www.realitatea.net/video_648976_adrian-paunescu-a-scris-o-poezie-pentru-marian-cozma_455442.html